Implementarea inițiativelor legislative recente, aprobate de Parlament, amenință serios stabilitatea macroeconomică și financiară a Republicii Moldova, care este deja afectată sever de pandemia COVID-19, susţine Rodgers Chawani, Reprezentantul Permanent al Fondului
Monetar Internațional (FMI) în ţara noastră.
«În contextul noului program susținut prin Mecanismul extins de creditare (ECF) și Mecanismul de finanţare extinsă (EFF), sprijinul financiar din partea FMI se va acorda doar dacă va exista un angajament fără echivoc al Republicii Moldova de a asigura ireversibilitatea progresului atins până acum, precum și un sprijin politic larg pentru agenda ambițioasă privind guvernanța și reformele instituționale, convenită cu misiunea FMI pe parcursul аcestui an», a mai declarat Rodgers Chawani.
Amintim că la ultima ședință a Parlamentului, din 16 decembrie, majoritatea deputaților au votat în grabă, fără o discuţie în Legislativ o serie de legi calificate de opoziţie, dar şi de numeroşi specialişti drept controversate: de la anularea aşa-zisei legi a miliardului, la reducerea vârstei de pensionare etc.
Acestea ar putea avea efecte nefaste asupra țării, asupra cetățenilor şi duc la blocarea relaţiilor cu partnerii internaţionali de dezvoltare.
În luna iulie 2020, misiunea FMI și autoritățile Republicii Moldova au ajuns la un acord la nivel de experți privind programul de reforme economice сare va fi susținut printr-un acord pe trei ani, finanțat în baza Mecanismului extins de creditare (ECF) și Mecanismului de finanţare extinsă (EFF).
Acesta prevede că Republica Moldova poate obţine în următorii trei ani credite de circa 558 milioane de dolari de la FMI.
Autorităţile au sperat că noul Program cu FMI va putea fi aprobat de conducerea Fondului, deja la mijlocul lunii septembrie 2020, dar din motive neclare acest lucru nu s-a întâmplat, chiar dacă Guvernul Chicu susţinea că ar fi coordonat parametrii reevaluați din proiectele de rectificare a bugetului de stat şi a BASS.
La mijloc au mai fost atât dosarul Victoriabank, cât şi alegerile prezidenţiale, dar şi o serie de acţiuni şi măsuri populiste ale autorităţilor socialiste.
Sursa: www.mold-street.com
Комментариев нет