Bravo, România!

Românii aleg libertatea și suveranitatea

În statul vecin e o mare învălmășeală

Totalurile primului tur al alegerilor prezidențiale, care au șocat sistemul politic din țară, alegerile parlamentare dintre primul și al doilea tur al alegerilor șefului statului, încercările elitei române compradore de a scăpa de neașteptatul „străin”, iar odată cu asta, de a introduce în țară o cenzură aspră – toate acestea se întâmplă pe fundalul celor 35 de ani de la faimoasa revoluție, încununată cu un act sângeros: uciderea, fără a fi supuși unui proces de judecată, a lui Nicolae Ceaușescu, conducătorul Partidului Socialist din România, și a soției lui, Elena.

Toate aceste evenimente sunt strâns legate între ele, chiar dacă uneori nu este clar prin ce anume.

Să începem cu faptul că, în pofida interzicerii a organizațiilor comuniste, a ideologiei și a propagandei anticomuniste înverșunate, la mormântul lui Nicolae Ceaușescu în mod regulat apar flori proaspete. Românii își amintesc cu recunoștință vremurile când fiecare cetățean al țării avea un loc garantat de lucru, avea stabilitate în viață și încredere în ziua de mâine. Românii n-au uitat că anume în timpul lui Nicolae Ceaușescu în țară a apărut acea bază economică și energetică, fără de care nici un stat nu se poate considera cu adevărat independent și suveran. Românii țin minte că anume Ceaușescu i-a izbăvit de acea gigantică datorie externă, care prin existența ei excludea orice dezvoltare a țării.

Și, e de la sine înțeles, românii își dau foarte bine seama la ce nivel de degradare a ajuns țara lor în acești 35 de ani, din care, aproape 20 de ani, România este membru cu drepturi depline al Uniunii Europene.

În acest sens, consider semnificative numeroasele sunete de telefon pe care le-am avut de la diferiți oameni din statul vecin în ajunul alegerilor prezidențiale și al așa-numitului referendum din Moldova. Printre aceștia s-au numărat foști deputați, miniștri și oameni de afaceri. „Domnule Voronin, îmi spuneau toți ca unul interlocutorii mei, nu faceți greșelile pe care le-am comis noi. Moldova nu are nevoie de Uniunea Europeană. Românii trăiesc astăzi mai rău decât în timpurile lui Ceaușescu. Lipsă de locuri de muncă, sărăcie, economie și agricultură ruinate, migrație în masă, datorii enorme… Țara nu ne mai aparține nouă, tot ce este în țara noastră aparține băncilor și corporațiilor europene. Nu lăsați să vi se ia suveranitatea și neutralitatea, țineți-vă mai departe de UE și de NATO. Astăzi, nimeni din România nu vrea să moară pentru interese financiare străine”.

Despre aceste convorbiri telefonice eu mi-am amintit după anunțarea rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale, la finalul căruia o victorie sigură a fost obținută de către un candidat din afara sistemului, care părea să fie necunoscut și care nu avea sprijin din partea vreunui partid politic – Călin Georgescu. După numărul de voturi acumulate, el a învins și în țară, și în diasporă, care, după cum se vede, a păstrat mai multe legături cu baștina sa,decât diaspora noastră, care s-a lăsat să fie folosită la alegeri de către un regim care în mod bine orientat și zilnic distruge Moldova. Se vede că romanii care trăiesc în țară și cei care trăiesc în afara ei sunt mult mai obiectivi în aprecierea acelor deplorabile rezultate, la care a ajuns România în cele trei decenii și jumătate, urmând cursul euroatlantic.

Votarea în masă a candidatului Georgescu pare să fie mărturia unei revolte tăcute, ba chiar poate a unei revoluții de împotrivire în fața procesului de transformare a țării într-o colonie fără voceproprie și lipsită de drepturi, într-un stat convențional, administrat din exterior, într-o resursă de materii prime și de forță de muncă ieftine.

Ce poți să zici într-o asemenea situație? Bravo, România! Moldova și cetățenii ei mai au până vor ajunge la aceleași concluzii, străbătând sălbatecul fățiș al propagandei oficioase, trecând prin represiunile „proeuropene” și obsesia cârmuitorilor țării.  Bravo, România! Exemplul dumneavoastră sper să fie un îndemn de mișcare spre aceeași luptă de eliberare, în care poporul moldovenesc iubitor de libertate să obțină victorie.​

Vreau să fiu înțeles corect. În contextul dat, pe mine cel mai puțin mă interesează viziunea politică a liderului câștigător înprimul tur. Eu doar încerc să-i găsesc o explicație rațională.  Cunosc foarte bine faptul că în mediul elitelor politice „tradiționale”  demult s-a format așa-numitul consens privind așa-numita „chestiune basarabeană”. Spre marele meu regret și spremarea mea dezamăgire, la acest „consens” a aderat astăzi și trădătoarea clasă conducătoare a Moldovei. Eu de asemenea îmi dau foarte bine seama că acest „consens” conține în sine și intervalul istoric dintre anii 1941-1944, ani când Moldova s-a aflat sub ocupație nazistă. Anume de aceea pentru Maia Sandu mareșalul Antonescu este o „personalitate istorică”, iar istoriografia oficială se apropie tot mai mult de momentul potrivit ca să declare ziua de 22 iunie, 1941 nu zi a memoriei și a durerii, ci „zi a eliberării”.

Voi remarca și faptul că în timpul campaniei electorale domnul Georgescu, în mod precaut și rațional, n-a abordat mult trâmbițata „chestiune basarabeană”, preferând să se concentreze asupra problemelor interne ale țării sale. Doar o singură dată, vorbind despre Maia Sandu, a folosit în mod metaforic o spusă din care se înțelegea că un om care nu reprezintă nimic, chiar și fiind ridicat la un rang înalt, tot nu va reprezenta nimic. Ceea ce, după mine, este  cea mai obiectivă apreciere a președintelui țării noastre  auzită până acum.

Tot ceea ce se întâmplă astăzi în România în intervalul dintre tururi nu poți califica altfel decât o rușine și discreditare totală a democrației de tip occidental.

Hărțuiala celui care este lider al cursei electorale a ajuns la un nivel cu adevărat infernal. El este numit „fascist”. (Este amuzant că la aceasta participă și unii naționaliști de-ai noștri de tipul Grosu). Se încearcă intens să i se atribuie simpatie față de Putin. Se încearcă să fie învinuit cum că nu ar susține regimul de la Kiev în măsura cuvenită.

În baza acestora s-a adunat întreaga Curte Constituțională, care până la asta n-a manifestat atâta principialitate. Au apărut și bănuieli cum că el ar fi fost „finanțat” de Kremlin. Anume așa – „bănuieli”, fără nici o probă care ar demonstra că într-adevăr a fost finanțat.

Pe când el, Georgescu, doar a încercat să vorbească despreRomânia, despre suveranitatea ei, care cu fiecare an scade, despre problemele țării, al căror număr crește. În afara contextului politic, în afara logicii de confruntare. Vorbind astfel, el a fost auzit de către cetățenii simpli și le-a trezit un sentiment de simpatie, găsind calea spre rațiunea și inimile lor. Și s-a descoperit că majoritatea românilor gândesc la fel ca el. Că românii s-au săturat să fie slugile stăpânilor de peste ocean și ai birocraților de la Bruxelles. Că românii au mândrie proprie și că cel mai mult ei doresc să trăiască cu mintea lor. Că manifestarea „solidarității internaționale”  nu rezolvă stringentele probleme sociale cu care se confruntă țara lor. Că, în sfârșit, ordinea impusă lor în mod grosolan de alții este în mare contradicție cu valorile tradiționale ale acestui popor creștin ortodox, care, de dragul supraveghetorilor străini, nu dorește să rupă legătura cu rădăcinile sale și să renunțe la veșnicul izvor de inspirație națională.

Și asta e încă o deficiență care demonstrează toată netemeinicia regulilor născocite instalate în locul legilor și tradițiilor locale. Și asta e încă un fir de nisip nimerit în pietrele de moară care macină suveranitățile statelor istorice și care impun popoarelor un destin străin lor. Și dacă ar fi să fie învinuit cineva de rezultatele obținute de Călin Georgescu în primul tur, atunci marii jucători geopolitici occidentali vor trebui să înceapă de la sine. Prea multe presiuni au făcut, prea multe au pompat, prea surzi au fost la nemulțumirea tăcută a poporului, care de acum s-a săturat de „chimia” străină ambalată în învelișuri atât de țipătoare, încât ei au ajuns să dorească să-și potolească foamea cu pâine coaptă în țara lor. Oamenii nu mai au încredere nici în politicienii „tradiționali”, nici în opusurile mass-media, considerând, și nu fără temei, că și mijloacele de informare în masă au aceeași stăpâni de peste hotare. Oamenii caută alte surse de informare și alți politicieni. Și asta se întâmplă nu numai în România.

Dar trebuie să vorbim deschis: în România încă nu s-a rezolvat nimic. Sistemul de administrare colonială, care s-a format timp de trei decenii și jumătate, se va împotrivi schimbărilor. Și el se împotrivește pe întreaga verticală. Isteria de la București, ca și ceea ce se întâmplă în toată România modernă, este un ecou al isteriei de la Bruxelles. Parlamentul European s-a adunat în ședință – în contextul alegerilor din România – pentru a interzice rețeaua socială Tic-Toc, iar la București, în același scop, s-a adunat Consiliul de Securitate. Și la Chișinău se aude un „lătrat” cuaceeași temă. Poate ar trebui interzisă „Meta”? Sau, în cazul ei, algoritmele sunt montate „așa cum trebuie”? Mai ales în condițiile mărturiilor sincere ale lui Țukerberg, despre difuzarea în mod conștient de către resursa care-i aparține a dezinformării antitrump în ajunul alegerilor din 2020 în SUA? Dacă e să acceptăm această logică, poate fi interzis și Internetul și ne putem întoarce în evul mediu, mai ales că rânduiala social-politică de atunci și cea de acum coincide în multe aspecte.

În linii mari, de acum nu contează, oricare ar fi rezultatele alegerilor din România, ele de acum au demonstrat că sistemul neocolonial instalat după prăbușirea Uniunii Sovietice se află în prag de colaps. Că „Reich-ul al patrulea” , în care s-a transformat Uniunea Europeană de astăzi, nu este atractiv chiar nici pentru propriile periferii agricole și de materii prime. Că lumea pe care o cunoșteam se schimbă vertiginos. Că noile uniuni globale și regionale nu mai pot reprima suveranitatea statelor. Că în sistemul modern de coordonate nu pot să existe ideologii transnaționale inventate în mod cinic de  către corporațiile transnaționale. Că, în sfârșit, lumea e mai largă și mai diversă în comparație cu cea ce ne-o impune minoritatea absolută globală, care se consideră pe sine „civilizată”.

România, ca niciodată până acum, s-a apropiat de perceperea acestor adevăruri de bază, pe care se va axa viitoarea rânduială a lumii. Moldova este oare capabilă să-și îndrepte privirile peste „orizontul evenimentelor” care se desfășoară în lume? Elita conducătoare – sigur că nu. Poporul, fie că la nivel inconștient, intuitiv – sigur că da.

Vladimir Voronin,

ex-președinte al Republicii Moldova

28 noiembrie, 2024