Declarațiile lui I.Dodon imediat după depunerea documentelor la CEC pentru înregistrarea Blocului Electoral Patriotic (29 iulie 2025):
«Scumpi prieteni, un eveniment foarte important pentru viața politică a Republicii Moldova. Cetățenii, la toate întâlnirile, ne-au spus că trebuie să ne unim. Astăzi liderii formațiunilor politice au dat dovadă de maturitate politică, și noi am hotărât să mergem la alegeri într-un bloc unitar. Astăzi, în ziua Constituției Republicii Moldova, am decis să mergem la alegeri într-un bloc patriotic, insist Bloc Patriotic, am înregistrat blocul politic din care fac parte la această etapă trei formațiuni politice, sperăm că și alte forțe politice se vor alătura blocului nostru, de exemplu PCRM care cu doar câteva clipe în urmă a primit hotărârea Comitetului Central prin care au deces să se alăture Blocului politic, noi îi felicităm cu această decizie, și îndată după înregistrarea Blocului, începând cu ziua de luni suntem gata să examinăm și alte propuneri de aderare de la alte forțe politice de stânga. În general Blocul se pronunță pentru păstrarea statalității Republicii Moldova, independență, suveranitate și integritate, pentru relații buine cu toții, cu Europa reeșind din interesele noastre naționale, pentru reîntoarcerea parteneriatului strategic cu Federația Rusă, de lucru este foarte mult. Noi mergem la aceste alegeri nu pur și simplu să câștigăm, noi avem nevoie de victorie nu doar de dragul victoriei, noi trebuie să schimbăm situația din țară, astfel încțt oamenii să simtă că această țară are viitor. Până una alta o așa convigere majoritatea oamenilor nu o au și pleacă în masă peste hotare.
Bazele acestui Bloc Electoral au fost puse aici în Republica Moldova. Primele discuții au început încă la începutul acestui an la Chișinău, s-au cristalizat pe 9 mai, atunci când la acel marș noi toate partidele de centru-stânga am fost împreună, pentru prima dată în ultimii ani am fost împreună, de acea acest bloc este unul patriotic, moldovenesc, creat aici în Republica Moldova».
Комментариев нет