Președintele de onoare al Partidului Democrat face dezvăluiri, în noul studio UNIMEDIA, despre ce se întâmplă în formațiune, cum a ajuns Vladimir Plahotniuc în PD, acum 10 ani și de ce „se face degrabă un an de când dictatura a plecat din partid”. Dumitru Diacov s-a emoționat până la lacrimi, când a vorbit despre ultimul deputat care a părăsit fracțiunea și crede că grupul Candu a plecat pentru a împiedica o coaliție cu Blocul ACUM. A dat mâna cu Maia Sandu o singură dată, recent, și ce exact negociază PD cu socialiștii, despre toate acestea aflați dintr-UNInterviu cu Dumitru Diacov, difuzat la ora 20:00 pe UNIMEDIA.
În spatele plecării lui Gheorghe Brașovschi din Partidul Democrat ar sta „multe lucruri și multe emoții”. „Domnul Brașovschi m-a sunat foarte emoționat și avea o voce foarte nesigură. Câteva minute și-a cerut scuze. I-am spus să ne vedem mâine să dicutăm. A zis că nu poate mâine, că treaba e făcută. Vocea lui devenise și mai nesigură, atunci și vocea mea a devenit mai nesigură. Atunci mi-am imaginat toată mașinăria care a fost pusă în funcție ca domnul Brașovschi și nu doar el să facă ce a făcut. Și vă rog să ma credeți că această mașinărie este una foarte serioasă”, a declarat președintele de onaore al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, într-UNInterviu pentru UNIMEDIA, ce va fi difuzat la ora 20:00. Solicitat de UNIMEDIA, Gheorghe Brașovschi a spus că nu stă nicio mașinărie în spatele deciziei sale și nicio presiune. „Nu sunt o bocitoare și nu am de gând să bocesc. Eu, în viața mea, am plâns când eram mic că m-a bătut mama și când l-am pierdut pe tata, fratele și tata-socru. Atât. Da, decizia de a pleca a fost una grea, după 11 ani de PD, dar e una asumată. Nu știu despre ce mașinărie vorbește domnul Diacov”, a spus Brașovschi. Brașovschi a anunțat pe 28 februarie că părăsește PD, nemulțumit că „nu mai are o susţinere necesară în cadrul partidului pentru a continua să muncească în direcția lucrurilor bune”. Acesta a aderat la grupul Pro-Moldova, condus de Andrian Candu, format din 7 deputați ce au părăsit fracțiunea și partidul democraților. Sursa: unimedia.info |
Комментариев нет