Vladimir Voronin, Preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova a prezentat în exclusivitate angajamentul politic din 2011 de a nu părăsi Partidul Comuniştilor, semnat de către Igor Dodon, Zinaida Greceanîi şi alţi foşti comunişti, care chiar dacă au semnat acel angajament, au plecat din partid. Documentul a fost prezentat în platoul emisiunii Punctul pe AZi de la TVR MOLDOVA.
Fostul preşedinte a prezentat lista foştilor deputaţi comunişti care au semnat atunci acel angajament politic că nu vor părăsi partidul. Vladimir Voronin a dat citire documentului:
„Eu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, ales din partea Partidului Comuniştilor, conştientizând nivelul înalt de încredere care mi-a fost acordat de către poporul Republicii Moldova pentru reprezentarea intereselor lui în organul suprem din ţară, apreciind propriul statut….
Mă oblig, să îmi folosesc mandatul şi dreptul de legiuitor exclusiv în interesele poporului Republicii Moldova şi în strictă conformitate cu deciziile colective ale Partidului Comuniştilor.
Să nu uit că votul fracţiunii PCRM şi votul meu personal întotdeauna trebuie să reprezinte o poziţie unică. Să nu uit că încălcarea angajamentului în cauză reprezintă cea mai gravă crimă morală împotriva partidului, împotriva a mii de alegători care mi-au încredinţat dreptul de a acţiona în numele lor.”
Primul pe listă a fost Vladimir Voronin, fiind urmat de Zinaida Greceanîi, iar în dreptul numărului 6 pe listă era numele actualului preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, şi semnătura acestuia.
„Aceşta toţi sunt Iuda”, a spus Voronin.
Pe listă a semnat şi actuala deputată a Partidului Democrat Violeta Ivanov la fel şi Sergiu Sârbu. De asemena este vizibilă semnătura Irinei Vlah, actualul başcan al Găgăuziei.
Pe 4 noiembrie 2011, în cadrul unui briefing de presă, deputaţii comunişti, de atunci, Igor Dodon, Zinaida Greceanîi şi Veronica Abramciuc au anunţat că părăsesc fracţiunea parlamentară a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, iar la sfârşitul anului 2012, alţi doi parlamentari, Ion Ceban şi Sergiu Sîrbu, au hotărât să plece din fracţiunea PCRM. Ceban a aderat la grupul socialiştilor, condus de Igor Dodon, iar Sîrbu a aderat, la fracţiunea Partidului Democrat. În 2015 deja un grup din 14 deputaţi comunişti au părăsit fracţiunea Partidului Comunist.
Amintim că la data de 5 martie 2019 în cadrul unui briefing de presă Socialiştii au dat citirii unei declaraţii pe care au semnat-o public toţi cei 35 de deputaţi noi aleşi pe listele PSRM, în care aceştia s-au angajat public că vor activa doar în cadrul PSRM, iar dacă vor părăsi fracţiunea, îşi vor depune mandatul de parlamentar.
Sursă: tvrmoldova.md
Комментариев нет