„Despre principiile lui Igor Dodon… „De-a lungul acestor patru ani, am activat conducându-mă de următoarele principii: Responsabilitate, Caracter, Echilibru, Valori Tradiționale” (Igor Dodon). De fapt, este despre lipsa acestora. Pentru conformitate…”, susține fostul deputat Iurie Țap.
„În condițiile statului capturat, stare oficial atestată și de UE, președintele Igor Dodon, fiind conform Constituției, garantul suveranității, a ezitat să adreseze Parlamentului un mesaj privind acest fenomen care a afectat grav interesele cetățenilor. Or, Constituția prevede expres:
,,Preşedintele Republicii Moldova adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme ale naţiunii.” Altfel spus, Igor Dodon, tacit a acceptat această stare … Responsabilitate?! Caracter?!”, adaugă ex-deputatul.
„În mandatul de președinte așa și n-a reușit să se întâlnească cu omologii săi din România și Ucraina, state cu care avem hotare comune, sunt printre principalii parteneri externi, nemaivorbind despre statutul României din perspectiva UE, dar și rădăcinile istorice … Și mai mult – prin declarațiile negândite a tensionat relațiile cu România și Ucraina … Responsabilitate?! Echilibru?!
În calitate de șef al statului, a trecut cu vederea încălcarea gravă a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în cazul profesorilor de la rețeaua de licee ,,Orizont”, or, prin indiferența manifestată a acoperit această crimă odioasă, Republica Moldova fiind condamnată la CEDO … Responsabilitate?! Valori Tradiționale?! Este despre lipsa bunului simț…”, a conchis Iurie Țap.
Sursă: safenews.md
Комментариев нет