Cei patru membri noi ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) din rândul profesorilor titulari de drept au fost aleși „într-un mod controversat” de către Parlament, „fără consens”, iar „recenta modificare legislativă și modul în care a fost implementată nu atinge așteptările comunității internaționale și nici ale societății moldovenești”.
Observațiile se conțin în opinia publicată, la finele săptămânii trecute, de către Comisia de la Veneția cu privire la modificările constituționale în ceea ce privește cariera judecătorilor propuse de actuala guvernare de la Chișinău.
„Comisia și Directoratul își exprimă îngrijorarea serioasă cu privire la modul în care tocmai au fost selectați cei patru membri ai CSM, mod care desființează scopul declarat al modificărilor legislative din decembrie 2019 — de a restaura încrederea publică în CSM. Acești patru membri din rândul profesorilor de drept au fost aleși într-un mod controversat, fără consens și pentru un mandat complet de patru ani, ceea ce împiedică impactul pozitiv pe care modificările constituționale ar fi trebuit să le aducă. (…) Recenta modificare legislativă și modul în care a fost implementată nu atinge așteptările comunității internaționale și nici ale societății moldovenești. Astfel, scopul real și sensul reformei constituționale este discutabil. Comisia de la Veneția cheamă autoritățile moldovenești să suspende implementarea amendamentelor din decembrie 2019 și ianuarie 2020, dar și nominalizarea celor patru membri până la finalizarea reformei constituționale. Numirea celor patru membri trebuie făcută după modificarea Constituției, într-o manieră transparentă care garantează depolitizarea”, cităm din opinia Comisiei de la Veneția.
Sursă: www.timpul.md
Комментариев нет