Deputații fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor i-au reamintit majorității parlamentare datoria pe care o are „părintele„ PAS-ului, Vladimir Filat față de bugetul de stat. Aceștia au subliniat că, după ce a fost arestat, bunurile fostului premier așa și n-au fost sechestrate pentru a fi întoarse în proprietatea statului.

„Insistăm ca Centrul Național Anticorupție și ARBI să fie incluși în proiectul cu privire la Procuratură, pentru că ne amintim foarte bine că după ce domnul Vlad Filat, „părintele” PAS, a fost trimis la închisoare, din averile sale în bugetul de stat practic nu a ajuns nimic”, declarația a fost lansată de Elena Bodnarenco după audierea raportului cu privire la progresele înregistrate de PG în dosarul furtului bancar.

În context reprezentanții PAS au rămas fără replică la declarația Elenei Bodnarenco.

bloc.md