Dodon este unul din cei mai fățarnici, cei mai cinici și mai corupți politicieni din Moldova.
— Cariera sa Dodon întru totul o datorează Partidului Comuniștilor. Dintr-un simplu funcționar al bursei de mărfuri și materii prime, în câteva luni el s-a ridicat până la funcția de ministru al Economiei și vicepremier, iar ulterior a devenit deputat în Parlament și candidat la funcția de primar. Dodon în repetate rânduri a declarat în mod public că niciodată nu va trăda PCRM și pe Voronin personal.
Dar, fiind un om lacom și un ticălos, a fost unul dintre primii care a trădat — și a făcut asta în modul cel mai laș.
— Întreaga sa carieră politică, el urmărește un singur scop: să se îmbogățească pe toate căile posibile. Încă pe timpuriule când lucra la Ministerul Economiei, având sub control Departamentul de Privatizare, a inițiat un șir de decizii scandaloase, care au pricinuit statului prejudicii financiare colosale. Privatizarea hotelului „Codru” și a unui șir de alte obiecte, monopolul asupra importului cărnii, monopolul asupra colectării și exportului ferului uzat, schemele corupte în domeniul energeticii, prețurile la gaze naturale, drepturile exclusive la exportul de alcool — toate acestea sunt „opera” lui.
— Dodon a salvat de inevitabila răsturnare antistatala și antipopulara coaliție „proeuropeană”, dându-și votul pentru rusofobul și unionistul Nicolae Timofti. Astfel, el în mod conștient s-a transformat în aliatul regimului criminal-oligarhic și al nimicirii planificate a bazelor Statului Moldovenesc. Ulterior a devenit cunoscut faptul că pentru toate acestea el a fost răsplătit cu bani mari. Cei zece ani, în care după asta Moldova a fost condusă de așa-numiții proeuropeni de teapa lui Filat, Plahotniuc, Ghimpu, Leancă, Filip, Diacov și alții, cărora Dodon le-a oferit ajutorul său, au adus poporului și țării nenumărate pierderi și nenorociri.
— Timp de mulți ani, Dodon a slujit regimul mafiot. Trecerea anticonstituțională la alegerea directă a președintelui țării a fost făcută în interesele lui Dodon. Gruparea oligarhică, care a capturat statul, avea nevoie de un „președinte” care i-ar executa ordinele, nu ar putea lua nici o hotărâre și care ar întruchipa „pericolul rus”. Trei ani de-a rândul, Dodon a îndeplinit foarte sârguincios rolul de momâie, iar în timpul acesta Plahotniuc, neîmpiedicat de nimeni și de nimic, instaura personal în stat regimul unei puteri corupte oligarhice.
— Pentru a demonstra protectorilor occidentali cum regimul guvernant opune rezistență „mâinii Moscovei” în persoana lui Dodon, periodic, acestuia îi era organizată o pedeapsă publică. Pentru 10-15 minute, Dodon era înlăturat de la îndeplinirea obligațiilor de „președinte” și, de fiecare dată, el se supunea fără crâcneală acestei pedepse.
Niciodată până la asta, funcția de președinte de țară n-a fost supusă unei asemenea înjosiri rușinoase și unei asemenea discreditări.
— În fața publicului, Dodon se prefăcea că este în conflict cu majoritatea parlamentară, iar în oficiile ascunse de ochii lumii continua să întrețină relații politico-financiare odioase cu regimul oligarhic corupt. Imaginile video, în care am văzut cum, în repetate rânduri, Dodon primește de la Plahotniuc „culioace” pline cu bani i-au șocat pe toți cetățenii Moldovei. După ce societatea moldovenească a văzut aceste imagini video, lui Dodon i-a fost dată porecla „președinte-culioc”.
— În timpul crizei din iunie, 2019, când se hotăra soarta regimului oligarhic, Dodon ducea tratative cu Plahotniuc cu privire la formarea unei coaliții între Partidul Socialiștilor și Partidul Democrat. Tratativele au eșuat din cauza unei piedici: un milion de dolari, lunar, pe care Dodon îi cerea de la Plahotniuc, chipurile, „pentru întreținerea Partidului Socialiștilor”. A doua piedică a fost poziția intransigentă a Rusiei, SUA și UE, care au decis să-l înlăture pe Plahotniuc de la guvernare. Ulterior, Dodon în mod cinic și-a asumat sie această „victorie”. Așa cum a făcut și în alte situații.
— Fiind nevoit să înjghebe o coaliție cu Maia Sandu și Andrei Năstase, făcând-o pe nazista Sandu prim-ministru, la cinci luni după asta Dodon a provocat destrămarea alianței. Cauza acestei destrămări au fost nu divergențele ideologice între parteneri, ci frica de faptul că Sandu va desemna un procuror general, pe care Dodon nu-l va putea controla. Ceea ce s-a dovedit a fi adevărat. Actuala conducere a procuraturii refuză să intenteze procese penale pe „cazul culioacelor”, al banilor pe care PSRM a lui Dodon îi primește de la offshorurile din Bahamas, al îmbogățirii ilicite a lui Dodon etc. În schimb, nu fără contribuția lui Dodon, din închisori a fost eliberat Filat, judecat pentru corupție, și escrocul cu renume internațional, Platon.
— Dodon a format o nouă coaliție cu cel mai apropiat acolit al lui Plahotniuc. În felul acesta, prin moștenire, el a obținut și toate schemele corupte, și toate fluxurile de bani.
— Dodon totdeauna îi induce în eroare și îi înșeală pe toți.
El nu și-a îndeplinit nici una din promisiunile sale electorale.
El n-a recuperat țării miliardul și nu i-a găsit pe vinovații de „furtul secolului”.
El n-a întărit statutul limbii ruse.
El, chiar și intrând în posesia dreptului de a retransmite toate posturile de televiziune ruse, nu a readus în grila de emisie știrile și programele de analiză ale acestor posturi.
El n-a readus istoria Moldovei în programul școlar. Din contra, la funcția de ministru al Educației l-a desemnat pe O. Șarov, autorul manualului de „Istorie a românilor”.
El n-a interzis mișcarea unionistă.
El n-a lansat inițiativa interzicerii cetățeniei duble pentru funcționarii publici. Mai mult decât atât, actualul prim-ministru Ion Chicu este cetățean al României.
Ce să mai așteptăm de la trădătorul și fricosul care a promis să se deplaseze fără pază, dar, în realitate, se deplasează însoțit de un cortegiu enorm și zeci de bodyguarzi, impunând mii de oameni să stea în ambuteiaje? Și care, pe lângă asta, a majorat cheltuielile bugetare pentru întreținerea sa mai mult de trei ori!
— Lipsa de profesionalism a guvernării pe care o întruchipează Dodon se manifestă întru totul și acum, în perioada pandemiei. În ceea ce privește combaterea coronavirusului, Moldova este țara care o face în modul cel mai prost atât în Europa, cât și în întreaga lume. Situația noastră de astăzi în mod univoc poate fi caracterizată ca o catastrofă epidemiologică națională și un genocid al propriului popor.
— Cei patru ani de „președinție” neconstituțională ai lui Dodon sunt o perioadă rușinoasă de fățărnicie, autoadmirație, de numeroase și costisitoare călătorii din contul statului, de hoție obraznică și o totală incapacitate în soluționarea problemelor de care se confruntă țara.
— Ne se poate să-l votăm pe trădătorul, omul corupt, fricosul și fățarnicul Dodon!
Fiecare din cei care se vor lăcomi la banii murdari ai lui Dodon și își vor da votul pentru acest om de nimic, se va trăda și pe sine, și pe apropiații săi, și țara!
Cea mai justă va fi decizia de a nu participa la aceste alegeri neconstituționale!
Să declarăm acestor alegeri și tuturor candidaților desconsiderare din partea întregului popor!
Secția de analiză a CC al PCRM
Octombrie, 2020
Комментариев нет