Președintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, se arată deranjat de aparițiile din ultimele zile ale președintelui PCRM și fostului președinte al R.Moldova, Vladimir Voronin, în presă. Potrivit lui, mass-media s-a „îndrăgostit și îl redescoperă” pe liderul Partidului Comuniștilor.
„Presa noastră pro-europeană s-a îndrăgostit și îl redescoperă pe Vladimir Voronin. El cu satisfacție răspunde acestui interes. Parcă nici nu a fost 8 ani cel mai mare șef în această țară. Acum îi condamnă pe toți. Nu-l acceptă nici pe Dodon, și nici pe Sandu. Nemaivorbind de ceilalți. Cheamă lumea la boicot, la revoluție, la nesupunere și proteste. Haos total! Și asta o face fostul Președinte!”, a scris el pe pagina sa de Facebook.
Ulterior, PCRM a publicat un comentariu al președintelui Voronin în care liderul comuniștilor din R.Moldova îl îndeamnă pe Diacov să se pocăiască și să renunțe la acțiuni de a citi cuiva morala.
„Pentru Dm. Diacov! Da, Dumitru, așa și este! Și tu, și ceilalți trădători și impotenți politici ca și tine, vă înecați de invidie. Păcat, că în vârsta ta înaintată, n-ai înțeles că autoritatea persoanei nu întodeauna depinde de funcțiile ocupate. Și încă ceva. Cu toate greșelele comise de mine, eu nu am trădat nici cauza, nici partidul, nici colegii și nici Țara. Dumitru! Tu ești obligat să te pocăiești. Și știi prea bine de ce . Și nu să citești morală cuiva. Fă aceasta, nu tărăgăna. Timpul nu trece pe alături, pentru nimeni”, se arată într-o postare a PCRM, semnată de Vladimir Voronin.
Sursă: deschide.md
Комментариев нет