Președintele Igor Dodon s-a ales cu pomelnic personalizat pentru familia sa. Pomelnicul cu pricina a ajuns în posesia Ziarului de Gardă încă la începutul lunii februarie, perioadă în care am încercat să obținem o explicație de la Președinție, care însă s-a lăsat mult așteptată și nu a răspuns la toate întrebările noastre. Totodată Ziarul de Gardă a aflat că la lumina zilei ar urma să iasă și o carte bisericească – „Pravila Creștinului Ortodox”, care va fi oferită în dar de către președintele Igor Dodon.
Pomelnicul familiei Dodon, care este tipărit în peste o mie de exemplare, ar urma să fie distribuit în toate bisericile din țară, deși acest lucru nu este recunoscut de Președinție.
La pagina „pentru Sănătate”, îl regăsim în primul rând pe cuplul prezidențial – Igor și Galina Dodon, urmați de cei trei copii: Vladislav, Bogdan și Nicolae. În pomelnic au fost înscriși și alți membri și apropiați ai familiei, printre care: mama șefului statului – Galina, fratele președintelui și soția sa – Alexandru și Ecaterina, cumnații președintelui Igor Dodon, dar și nepoții săi.
Am aflat că pomelnicul familiei Dodon a fost tipărit la Întreprinderea de Stat Combinatul Poligrafic Chișinău, unde nu ni s-au oferit însă detalii despre această comandă personalizată pentru șeful statului.
La 7 februarie am expediat și o solicitare în adresa Președinției, iar un răspuns a parvenit abia la 26 februarie.
Întrebările expediate Președinției:
Deținem informații că în prezent este tipărită o carte intitulată „Pravila Creștinului Ortodox”, care urmează a fi oferită în dar de către președintele Igor Dodon. În acest context, vrem să precizăm care este scopul tipăririi acestei cărți, unde este tipărită, în câte exemplare, care sunt costurile de tipar și cine le suportă.
Totodată, solicităm informații și despre Pomelnicul, în formă tipărită, al familiei Dodon. Vă rugăm să ne comunicați în câte exemplare a fost tipărit acest pomelnic, din ce resurse financiare a fost tipărit, cât a costat, dar și care este scopul distribuirii acestuia în bisericile din R. Moldova.
În răspunsul oferit pentru Ziarul de Gardă, secretarului general al Aparatului prezidențial, Nicolae Posturusu, menționează că inițiativa de a tipări „publicațiile” aparține reprezentanților mediului bisericesc și că resurse din bugetul instituției prezidențiale nu au fost alocate în acest sens.
Am solicitat ulterior o explicație suplimentară cu referire la pomelnicul președintelui, iar Nicolae Postursu ne-a comunicat că răspunsul oferit anterior se referă inclusiv și la pomelnic.
„Pravila creștinului ortodox”, codou din partea președintelui
Din fluturașul ce urmează a fi inserat în „Pravila creștinului ortodox”, care a ajuns în posesia ZdG, aflăm că această carte va fi oferită în dar de președintele Igor Dodon, pentru „promovarea valorilor creștine”. În contextul în care Nicolae Posturusu susține că tipărirea acestei publicații aparține reprezentanților mediului bisericesc, am încercat să aflăm mai multe detalii de la reprezentanții Mitropoliei, însă fără succes.
L-am contactat anterior pe episcopul Ioan de Soroca, care expune poziţia Mitropoliei în diverse cazuri ce ţin de Biserică şi Stat, însă acesta ne-a comunicat că nu cunoaște despre tipărirea unei astfel de cărți.
„Eu nu sunt la curent cu acest subiect”, ne-a spus Ioan de Soroca, sugerându-ne să îl contactăm pentru informații pe părintele Octavian Moșin.
Nici Octavian Moșin nu a putut însă să ne ofere detalii despre această carte.
Cu referire la pomelnic, preotul Octavian Moșin ne-a spus însă că pomelnicele pot fi personalizate, iar acest aspect nu este primordial. Știind însă că pomelnicul familiei Dodon este tipărit în mai multe detalii și cel mai probabil urmează a fi distribuit în mai multe biserici, l-am întrebat pe preotul Moșin dacă cunoaște astfel de practici.
„În mod normal și corect, pomelnicul ar trebui să fie într-o singură biserică, de care tu aparții. Nu e bine să fii babă călătoare. Trebuie să ai o discuție cu preotul, să te cunoască cine ești și ce probleme ai. La mare nevoie, când cineva are o mare problemă, putem cere rugăciuni unii de alții, mai ales când cineva e grav bolnav”, ne-a spus Octavian Moșin.
Președintele Igor Dodon se consideră promotor al valorilor creștine și nu ezită să își exprime suportul pentru biserică. În schimb, mai multe fețe biserici îl susțin, iar un exemplu în acest sens este și Mitropolitul Vladimir.
Prin pomelnic se înțelege lista cu numele celor adormiți sau ale persoanelor vii pe care le dorim a fi pomenite în cardul Liturghiei. Prin pomenire, adică prin rostirea în cadrul unei rugăciuni către Dumnezeu a numelui propriu sau al altor persoane, se doreşte împărtăşirea harului şi atragerea milostivirii lui Dumnezeu pentru cei pomeniţi. Moldova Ortodoxă.
Sursa: www.zdg.md
Комментариев нет