S-a încheiat primul act al nerușinatei tragicomedii cu denumirea „Alegeri prezidențiale”
Partidul Comuniștilor a ocupat principiala poziție de boicotare a acestei acțiuni anticonstituționale. Și noi am fost auziți!
Dacă e să vorbim despre participarea cetățenilor la alegeri doar în teritoriul Republicii Moldova, constatăm că la urnele de vot s-au prezentat doar 27 la sută din alegători, pragul fiind de 33 la sută. Cetățenii trăitori în țară au manifestat un înalt nivel de conștiință și înțelegerea faptului că alegerile care se desfășoară sunt anticonstituționale. Prezența necesară pentru declararea primului tur ca unul valid a fost asigurată de secțiile de votare din afara țării. Contribuția acestora a fost de 14 la sută.
Totuși, aceste „alegeri” au fost cele mai nereprezentative în toată istoria scrutinelor din Republica Moldova. Și astăzi cele mai serioase îndoieli trezește nu doar constituționalitatea „președintelui” ales în urma lor, ci și legitimitatea lui morală.
La momentul dat, cei doi candidați care au ieșit în turul doi reprezintă minoritatea absolută a cetățenilor Republicii Moldova, adică doar o parte foarte neînsemnată a societății moldovenești.
Indiscutabil, ambii candidați au meritat acel profund dispreț social exprimat față de ei de către alegători prin neprezentarea lor la alegeri.
Și Maia Sandu, și Igor Dodon în mod ipocrit s-au declarat pe sine „învingători ai regimului oligarhic al lui Plahotniuc”, dar continuă să plătească tribut obscurei moșteniri politice a acestuia, continuă să joace după regulile stabilite de acesta. Anume asta o demonstrează participarea lor la alegerile prezidențiale conform Constituției violate de regimul lui Plahotniuc. Și când se afirmă că Plahotniuc până acum exercită o influență foarte serioasă asupra politicii moldovenești, acesta e purul adevăr. Promotorii principali ai influenței lui sistemice asupra vieții politice sunt la ziua de astăzi Maia Sandu și Igor Dodon. Așa a fost anterior, când Sandu a făcut parte din coaliția creată de Plahotniuc, iar Dodon în toți acei ani era la întreținerea lui Plahotniuc. Așa a rămas să fie până astăzi, când ambele aceste personaje participă cu înflăcărare la alegerile inventate de Plahotniuc. Și când astăzi Maia Sandu declară că, devenind președinte, ea va readuce țara în spațiul legal, această declarație sună fățarnic și chiar e lipsită de sens.
Cea mai mare ilegalitate săvârșită în țară sunt anume acele alegeri la care ea participă de rând cu Dodon. În acest context, e suficient să amintim că nici Dodon, în calitatea sa de președinte, nici Sandu, în calitatea de prim-ministru, n-au inițiat readucerea țării în câmpul constituțional, lăsând să rămână în vigoare scandaloasa decizie a Curții Constituționale supuse lui Plahotniuc.
Despre acești doi „candidați” se poate spune că unul nu e cu nimic mai bun decât celălalt.
Dodon e un trândav narcisiac, care nu și-a îndeplinit nici una din promisiunile sale electorale.
Sandu e un conducător de nimic și incompetent, care a demonstrat nivelul extrem de scăzut al profesionalismului său în perioada când a condus activitatea Guvernului.
Dodon e un om corupt, un iubitor de luare de mită în „culioace” negre în sume extrem de mari.
Sandu, ca membru al Guvernului, și-a dat votul și pentru transmiterea în concesiune a aeroportului, și pentru transferarea sumei de 13 miliarde de lei din fondul de rezervă al Băncii Naționale pentru „salvarea” celor trei bănci, fapt care, până la urmă, s-a transformat în ceea ce astăzi numim „furtul miliardului”.
Dodon e un parvenit fudul, care a aglomerat rețelele de socializare cu fotografii pline de îngâmfare despre călătoriile, concediile, petrecerile și plimbările sale cu cvadrocicluri.
Sandu e o persoană isterică, lipsită de viață personală, care a distrus sistemul educațional din Moldova, închizând sute de școli și transformând bacalaureatul într-o bătaie de joc în maniera ghestapo asupra copiilor.
Dodon n-ar exista, dacă nu ar avea sprijin din exterior. Sandu, la fel, nu ar fi ajuns unde a ajuns fără sprijin din exterior. Trezește îndoieli serioase însuși faptul dacă ambii sunt politicieni moldoveni cu adevărat îngrijorați de soarta și viitorul Patriei lor. Ambii sunt conectați la un pupitru de comandă din exterior, fiecare la al său, dar ambele pupitre dictează comportamentului lor o logică geopolitică exclusiv de confruntare.
Dodon e un om incult, cu idei primitive și cunoștințe aproximative despre Moldova, cultura și istoria ei.
Sandu e o unionistă inveterată, o admiratoare a talentelor politice ale sângerosului călău nazist Ion Antonescu.
Dodon nu e capabil să depășească oribila sa ignoranță.
Sandu nu e capabilă să învingă nazismul înrădăcinat adânc în ea.
Ambii vor duce țara în prăpastie. Și nu cândva, ci imediat cum vor fi aleși în calitate de președinte. De fapt, asta o fac chiar și acum.
Programul pentru al doilea tur indicat de către „candidați” e din categoria celor despre care se spune că țintesc „mai jos de centură”. Și Dodon, și Sandu, încercând să motiveze și să mobilizeze electoratul „de șoc”, lansează în societate teme dintre cele mai dureroase și mai spinoase pentru diferite grupe ale populației din Moldova. Ei scot din arsenalul lor doar ceea ce divizează societatea moldovenească. Ei dezbină țara, provocând și multiplicând spiritul agresiv – și fac asta nu în cadrul dezbaterilor personale, ci în societate. Ei în mod absolut conștient ne împing la o confruntare politică între noi, confruntare de la care până la un conflict civil rămâne doar un pas.
Iar acum, stimați alegători, chibzuiți și gândiți-vă bine, dacă, de dragul acestor doi provocatori, ambii în aceeași măsură de banali, merită să suportați îngrozitoarele pentru țară și societate consecințe care ne așteaptă în cazul alegerii lor. Mai ales luând în calcul faptul că toate promisiunile lor sunt mincinoase, deoarece ambii au avut posibilitatea să le îndeplinească demult.
Partidul Comuniștilor îi îndeamnă pe Toți Alegătorii să nu se lasă pradă provocărilor, să-și păstreze calmul.
Partidul Comuniștilor vă îndeamnă să boicotați alegerile neconstituționale, să nu fiți coparticipanți la această ilegalitate strigătoare la cer, care împiedică dezvoltarea statului nostru.
Partidul Comuniștilor propune să exprimați în masă disprețul dumneavoastră față de cei doi escroci mincinoși.
Comitetul Central al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova
04 noiembrie, 2020
Комментариев нет