Problema guvernării actuale nu este doar în comunicare, dar este și faptul că politica guvernării se contrazice cu interesele cetățeanului. O opinie în acest sens a fost exprimată de politologul Ian Lisnevschi în cadrul emisiunii “TEMA” de la postul de televiziune “Primul în Moldova”.

“Protestele în Republica Moldova apar din cauza că politica guvernării se contrazice cu interesele cetățenilor. La momentul dat noi vedem confruntarea între două poluri politice și interesul geopolitic permanent se pune mai presus decât interesul național al țării”, a comentat Lisnevschi.

Lisnevschi a declarat că guvernarea nu are o gândire strategică și o strategie de lungă durată, astfel nu poate răspunde la nevoile cetățenilor.

“Cetățenii vor lucruri simple: scăderea prețurilor la comunale, gaz/energie electrică, salarii mari, ceea ce s-a promis în campania electorală. Evident, în perioada de criză energetică, economică, politică aceste lucruri sunt puțin complicate, dar totuși unele din ele sunt posibil de realizat, dacă ar fi o politică internă/externă pragmatică, îndreptată la nevoile cetățenilor. Cetățenii lucrurile astea nu văd, guvernarea aceste lucruri nu poate să ofere. (…) Guvernarea nu are o strategie de lungă durată, guvernarea nu are o gândire strategică, pentru că era clar că va fi criza energetică, că va fi criza economică”, a conchis Lisnevschi.

Menționăm că în momentul scrierii acestei știri, serviciul de presă al guvernului, PAS, dar și administrația prezidențială nu au comentat declarațiile lui Ian Lisnevschi.

primul.md