Fostul președinte al Republicii Moldova și liderul Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, susține că datorită persoanelor precum este democratul Eugeniu Nichiforciuc, astăzi, în Republica Moldova există noțiune de „corupție politică”. Potrivit lui, politicienii precum este Dumitru Diacov, Pavel Filip și Eugeniu Nichiforciuc se regăsesc mereu în anturajul guvernării.

Rugat să comenteze declarațiile deputatului democrat Eugeniu Nichiforciuc, potrivit cărora liderul PCRM „a ajuns la nivelul unor speculații”, Vladimir Voronin a declarat că nu este el acea persoană care ar trebui să explice cum Partidul Democrat de la 19 mandate obținute la alegerile din 2014, au ajuns la 56 de mandate.

„Acest «fenomen» trebuie să fie explicat de Diacov, Candu, Nichiforciuc, Sîrbu și toți ceilalți care au trădat partidele pe listele cărora au ajuns în Parlament. De nenumărate ori am vorbit despre corupția politică, corupția deputaților. Toți se fac «morți în păpușoi». Până la moment societatea nu cunoaște adevărul despre alegerea domnului Nicolae Timofti în funcția de președinte. Din care considerente au votat atunci Dodon, Greceanîi, Abramciuc? De ce după deschiderea dosarului cu privire la finanțarea ilegală a socialiștilor, șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a fost demis din funcție? Astfel de întrebări sunt foarte și foarte multe”, a declarat Vladimir Voronin reporterilor Deschide.MD.

Fostul președinte a menționat că, atâta timp cât alegătorii vor permite persoanelor precum este „Dodon, Greceanîi, Nichiforciuc, Diacov și toți cei care au instaurat corupția politică” să ocupe fotoliile în Parlament, în Republica Moldova nu va exista ordine, bunăstare, dezvoltare și viață normală.

„În lupta cu coronavirusul toți împreună vom învinge, sunt ferm convins. Dar ce facem cu corupția care a pătruns în TOATE structurile statului? Nichiforciuc, Ivanov, Sîrbu, toți ei s-au vândut contra bani. De ce s-au unit acum democrații cu socialiștii? Pentru că nu poate sta la o parte Diacov sau Filip. Ei vor pleca ulterior la cei care în viitor vor obține victorie. Ei vor umbla după «treuca puterii». Astfel de persoane nu se uită ce au promis alegătorilor, nu au grijă de oameni. Să facă ceva bun pentru oameni nu-i duce capul, dar la crearea schemelor de corupție sunt băieși buni”, susține Vladimir Voronin.

Referindu-se la declarațiile anterioare, potrivit cărora Nichiforciuc i-ar fi propus fostului parlamentar PCRM, Elena Bodnarenco, 300 mii euro pentru părăsirea formațiunii, liderul PCRM a menționat că personal a auzit acele discuții.

„Eu stăteam în Parlament, iar alături Ina Șupac și Elena Bodnarenco. Lângă Bodnarenco stătea acest nenorocit, această spurcăciune de Nichiforciuc. Nu-mi trebuie procuror sau anchetă, am auzit cu urechile mele. M-am apropiat de el și i-am spus că dacă nu o lasă în pace pe Bodnarenco, îi rup capul chiar în ședința plenară a Parlamentului”, a punctat Vladimir Voronin.

De precizat că zilele trecute Eugeniu Nichiforciuc a negat faptul că i-ar fi propus în anul 2016 Elenei Bodnarenco 300 de mii de euro pentru ca să părăsească fracțiunea PCRM și să se alăture democraților.

Sursă: deschide.md