„Până n-o să scape democrații și toată clasa politică de așa cadre ca Diacov, la noi n-o să se înceapă ceva normal în țară”. Declarația îi aparține liderului PCRM, Vladimir Voronin, și a fost făcută în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la Pro TV. Potrivit lui Voronin, președintele de onoare al PDM este profesionist în arta trădării. Totodată, liderul comuniștilor speră că tot mai mulți democrați vor părăsi partidul.

Liderul PCRM a comentat ruptura din Partidul Democrat.

„Asta se poate explica prin aaceea că Candu e o persoană, în unele cazuri, prea educată. Diacov e obraznic. I-a trădat pe toți, începând de la Uniunea Sovietică și până acum. O să-i mai trădeze. Asta e profesia lui. El e profesionist în domeniul trădării. Până n-o să scape democrații și toată clasa politică de așa cadre ca Diacov, la noi n-o să se înceapă ceva normal în țară. Azi îl trădează pe ăsta, mâine pe celălelt, poimâne pe altul. Și în fiecare caz pentru interesele lor”, a declarat Voronin.

Fostul șef al statului speră că plecarea celor șase deputați din PDM nu va fi singura ruptură din interiorul PD-ului.

„După ieșirea celor șase, se vede că ei n-au ieșit din senin. Ori au fost impuși, ori li s-au creat condițiile respective, ori au primit indicații.

Cred, ori așa vreau să fie, că o să mai plece oameni din cei care au rămas sub Filip”, a spus el.

Deși spune că nu se bucură de aceste plecări, Voronin le vede ca un soi de răzbunare pentru plecarea din PCRM a mai multor deputați.

„Nu mă bucur, dar asta e o răzbunare pentru măgăria și prostia pe care au făcut-o cu noi. Au săpat groapa cuiva, și lasă-i să nimerească acum în groapa lor. Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”, a comentat comunistul.

Totodată, Voronin speră că Vlad Plahotniuc mai are pârghii pentru a-i face și pe alți democrați să părăsească formațiunea.

Sursa: cotidianul.md